O oră de cer la pachet, martie 2012

 

Postare pe blog personal – impresii despre Cursul de astronomie pentru copii

Zenobia Niculiță – O oră de cer la pachet

Am încărcat mașina cu patru băieți gălăgioși (unul din colectia proprie și alți trei de împrmut) și dintr-o dată primăvara a m-a izbit în ceafă cu puterea râsetelor nestăpânite. Mi-e cald pentru prima dată anul acesta.

Ne îndreptăm spre Observatorul Astronomic ghidați de prietena mea cu voce metalică sacadată: „Luați-o pe … a doua… la dreapta.” L-am găsit ușor, în clădirea prăfuită și bătrână, care pentru băieți are un iz de aventură iar pentru mine e pur și simplu tristă.

La etaj ne întâmpină Adrian Sonka, cu un aer vesel și pus pe șotii, total discordant cu îmbâcseala dimprejur. Deși pare un student care și-a pitit notițele prin vreun colț, e de fapt profesorul cursului pe care îl așteptăm de ceva vreme. Este vorba de un curs de astronomie pentru copii, organizat de Fundația Calea Victoriei. Îi spun și lui gluma cu băieții de împrumut și privesc cu drag la copiii care așteaptă cuminți să înceapă. Niciunul nu are urme de plictiseală pe față sau prin vârful degetelor. Închid ochii și visez la o clasă de elevi ca ei.

Prima seară a cursului se referă la observarea cerului cu ochiul liber. De la culoarea cerului, la stele și constelații, discuția aleargă precum un căluț nărăvaș ce trage după sine o plasă de entuziasm în care ne-a prins pe copii și părinți deopotrivă. Licităm numărul de stele vizibile cu ochiul liber. Ba chiar facem o călătorie cu mașina până la soare. Mai aruncăm o privire la Ursa Mare peste vreo câteva mii de ani și pe urmă tragem cu ochiul peste umăr acum câteva mii de ani. Ne oprim pentru câteva secunde pe vremea când cursanții de față vor avea optzeci și de ani. (Tulburător gând pentru o inimă de mamă!) Și povestim despre Perseu și Andromeda. (Surprinzător, sau nu!, copiii știu măcar câte ceva despre povestea asta fiindcă citesc. Această constatare e de-a dreptul reconfortantă.) Unii și-au înțepenit mâna sus și vânează ocaziile de a pune întrebări ca pe muște. La final, fiecare pleacă spre casă cu o planisferă care să le arate drumul printre constelații.

Ne grăbim și noi să ieșim de sub cerul cenușiu ce apasă Bucureștiul și, înainte de a intra în casă îl descoperim pe Orion exact deasupra acoperișului. Îi urăm entuziaști „Noapte bună”, de parcă ar fi un prieten nou.

Nu știu dacă Adrian și-a propus vreo formă de evaluare a cursului, dar fără să știe a primit-o deja, în dorința fiului meu rostită înainte de culcare: „Aș vrea să fie curs de astronomie în fiecare seară!”